Tura exclusiv feminina – Ardeche, 4-5 decembrie

Acum 3 saptamani am primit de la Valerie o invitaţie de a participa la o tură speo de fete, şi evident raspunsul meu a fost : DA, DA, DA !!! Aşa că vineri am pornit spre Lyon, de unde m-au preluat Valerie şi Marie Jo. Am pornit cu ele spre Vienne, unde am schimbat maşina şi ni s-a alăturat şi Roxane. După 2 ore am ajuns în Ardeche, la St. Remez unde urma să ne cazăm. Cam la 10-15 minute după ce-am ajuns noi, au ajuns şi restul fetelor : Cecile, Cecile, Mathilde, Mathilde, Marie şi Elise. Pensiunea cam neîncălzită, dar până la urma a fost în regulă, că a adus Cecile reşouri. Seara s-a făcut planul pentru ziua următoare, urmând ca 7 să intrăm în avenul Noel (aven protejat şi numărul maxim care poate intra intr-o tură este 8 ) iar restul să meargă altundeva. Dimineaţa ne-am trezit la 7, şi la masă, s-a schimbat planul: cum Valerie duminică era ocupată cu prietenul ei, urma să mergem toate în peştera St. Martial până în Reseau 4, fiindcă oricum tura dura mai mult decât avenul Noel, deci era mai bine să facem tura mai lungă sâmbătă.
Ne-am echipat, ne-am dus să luam cheile de la St Martial şi avenul Noel şi la 10 :30 deja intram în peşteră. Peşterile din Ardeche sunt cumplit de calde, cam 12-14 grade, deci a fost binevenită tura la cât de frig era afara. Peştera foarte frumoasă, spaţii largi, frumos concreţionată, câteva puţuri mici şi săritori pozitive, dar cu excepţia unui puţ totul era echipat fix. Tura flexată, nu ne-am grabit, ne-am oprit să admirăm tot. Evident la ora 11:30 deja s-a pus problema prânzului…,deja am început să mă obişnuiesc cu stilul francezilor… nu contează că ei sunt de 10 minute în peşteră, prânzul e sfânt şi ar fi bine să fie în jurul orei 12….Pe la ora 16 eram în capăt, unde totul se termină cu o sala foarte frumoasă şi un târâş în argilă, unde din câte am văzut se sapă. Din nefericire la întoarcere Marie şi-a sucit glezna, dar a reuşit să iasă fară probleme, deşi probabil salvaspeo local era pregătit din momentul în care au aflat că suntem numai femei în tura ). La ora 20 eram afară. Seara s-a gătit, povestit, deci foarte plăcut.

Dimineaţa ne-am împărţit în două echipe, prima echipă urmănd să-l echipeze şi la baza puţului să ne reunim. Eu evident ca am vrut să echipez, aşa că am fost în echipa 1. Am plecat împreună cu Mathilde, Mathilde şi Cecile spre aven, iar acolo în mod normal urma să echipez numai eu, dar cum una dintre Mathilde a zis că o să mai înveţe şi ea câte ceva despre echipat uitându-se la ce echipez eu, eu am zis că nu o să înveţe veci să echipeza dacă nu pune mâna, aşa că am hotărât să echipeze ea puţul de intrare, -30, iar eu puţul mare de -90. A început să echipeze, iar eu am coborât după ea. În primul Y, ea încercase să facă un bulin dublu, dar din nefericire i-a ieşit un iepure din coada vacii…., am modificat, am ajuns-o din urmă, i-am explicat cum arată bulinul dublu şi cum se face… şi pe urmă am continuat eu cu echiparea. Spre deosebire de primul puţ care este destul de strâmt, puţul mare de 90 este foarte larg, impresionant, mare parte din el eşti în apic. Am început să echipez, echipare lejeră, fiindcă avenul e broşat şi fracţionările sunt pe traseul corzii. O mică problemă a fost că eu ştiam de la Cecile că ultima coardă trebuie să fie de 60 de m, ca să ajungă de la ultima fracţionare până jos şi pe lânga asta tot insista că dacă nu-mi ajunge coarda mai există una de rezervă de 10 m. Ajung în ultima fracţionare, mă uit în banană, acolo mai era coardă suficientă, dar m-am gândit să joncţionez corzile acolo… în jos nu vedeam nimic, deci nu puteam spune căt mai e până la baza puţului, mă uit la coarda care să o pun de acolo şi surpriză: era de 45!. O mai întreb încă o data pe Cecile de cât trebuia să fie ultima coardă, raspunsul a fost : 60 m, aşa că am zis: asta e, facem trecere de nod. Nodul de joncţiune a fost într-o zonă de apic, unde pereţii erau foarte departe de tine, a fost o senzaţie trecerea lui, ameţeai puţin . De fapt până jos ajungea lejer şi coarda de 45 m….Coboară Mathilde şi-mi zice: nu poţi lăsa nod acolo, fiindca nu toată lumea ştie sa-l treacă… aşa că următoarea Mathilde a urcat nodul în amaraj şi restul nu au trebuit să facă trecerea. Am ajuns toate jos şi am început tura de vizită. Partea de peşteră este superbă, chiar te simţi de parcă ai primi un cadou de Moş Craciun când o vezi .
La ieşire o parte dintre noi vroiam să vedem şi galeria albă aşa că eu am rămas şi în echipa de dezechipat. Cum puţul era larg nu era problemă să se agaţe coarda, eu urma să o aştept pe Mathilde deasupra puţului mare şi să tragem împreună coarda. Inainte să plec i-am zis să-si lase păpuşă jos, ca să-i circule pantinul de la început, că nu o să se agaţe coarda şi spre surprinderea mea, nu ştia de chestia asta şi când a ajuns sus la mine era foarte încântată de ideea mea . Următoarea chestie care a învăţat-o de la mine a fost că dacă e pe mână curentă trebuie să-si treacă coarda şi prin caraba lonjei lungi… şi până la urma concluzia ei a fost că nu credea niciodată că o să înveţe atâtea de la o românca….Am continuat eu cu dezechipatul, dar cum puţul era foarte strâmt nu a mai mers faza cu trasul corzii, şi cum afară ploua de numa’ iar intrarea avenului era o gură de canal, deci toată apa se scurgea pe puţ, am ieşit afară udă complet.

Am ajuns la pensiune, ne-am strâns, iar eu seara am rămas la Lyon la Marie Jo.
Tura a fost foarte faină, peşterile foarte mişto, fetele foarte mişto, ideea de tură exclusiv feminină nu e rea, poate ar trebui să facem si la club ceva de genul, aş fi chiar curioasă să vad ce iese

Restul pozelor facute de mine sunt aici, iar pozele facute de fetele de la Grenoble sunt aici, probabil ca am sa adaug link si cu pozele facute de fetelele de la Lyon…

Pauză de Limoges – Vercors din nou (10-15 noiembrie)

Cum săptămâna trecuta francezii aveau liber în 11 noiembrie, am reuşit şi eu să-mi eliberez o perioadă mai lungă pentru speo, deci să scap câteva zile de Limoges şi tot ceea ce reprezinta oraşul acesta pentru mine: climă naşpa, oameni naşpa, plictiseală maximă şi testarea limitelor mele psihice….

Miercurea trecută m-am împachetat şi-am pornit iar spre Vercors. Ca şi data trecută, seara am fost preluată de Pyb din Valence. Seara am discutat programul pe zilele următoare şi se anunţa ceva de genu’: măsurararea bazinului unui schelet de urs şi în rest antrenament pe partea tehnică cu doi prieteni de-ai lui.

Joi am pornit spre Scialet Decroissance împreună cu Pyb. Peştera micuţă, simpatică, câteva puţuri mici şi unul de 30 m sub care se gasea scheletul de urs. Între puţuri este un meandru destul de strâmt, pe care se pot vedea urme de gheară lăsate de urs. Am ajuns la urs şi am măsurat bazinul. Tura relaxantă, scurtă, dar oricum pentru mine a fost prima dată când am văzut un schelet de urs în peşteră, deci ceva nou, iar…

După ce-am ieşit, am mers la cină la un prieten sârb de-al lui Pyb, deci am ajuns înapoi acasă la 3 noaptea. Ziua următoare urmau să vină 2 prieteni de-ai lui Pyb, care mâine (16.10) au test de echipare şi decroşare pentru diploma de stat de speo. Urma să mergem la faleză, să facem tehnici de autoasigurare şi decroşări, dar cum eram obosiţi, ploua şi primul dintre ei (Julien) a venit abia după-masa, tot ce-am făcut a fost să pregătim “misiunea” pentru ziua următoare, să pregatim perforatorul, trusa de spituri şi să plantez eu nişte spituri cu perforatorul în pivniţa lui Pyb. Misiunea care ne-a dat-o Pyb arăta cam aşa: un puţ de 140 m, în care cam la -30 m dacă e apă mare pe echiparea clasică te uzi, deci urma să echipăm o mână curentă aeriană cam de 27 m, pe peretele opus echipării existente. După partea de echipare urma să coborâm să vedem şi restul peşterii.

Sâmbătă dimineaţa a venit şi Eric, am făcut bananele cu echipament şi eu cu Julien şi Eric ne-am pornit spre Scialet de Robin ca să îndeplinim misiunea. Ei fuseseră amândoi mai demult în peştera respectivă, dar când a trebuit să o şi găsim, am cautat-o cam o ora cu vreo 2 km mai sus decât unde e plasată. Cautarea de peşteră s-a lăsat pentru mine cu o entorsă la un deget de la mâna dreaptă, după ce-am alunecat, deci restul zilei nu mi-a fost prea bine nici măcar la partea de parcurgere. După ce şi-au dat seama că nu o să găsim peştera, că nu o căutăm unde trebuie, a fost sunat Pyb, care a venit şi ne-a dus până la ea. Ideea pentru testul lor este să fie fiecare cu două banane în peşteră, aşa că a fost bine pentru mine că nu am avut 2 banane decât puţin timp. A fost o uşoară atmosferă de şcoala, cu amândoi uşor stresaţi, discuţii dacă să dubleze sau nu o deviere şi cam tot ce simţim şi noi în timpul unui stagiu. A echipat prima dată Julien şi cum primiseră comandă de la Pyb să mă lase şi pe mine, eu am fost următoarea. În afară de micul incident cu fracţionarea nedublată care am pus-o pe puţul de 3 m unde în mod normal urci la liber, în rest a fost în regulă. Oricum eu i-am înţeles pe ei că au comentat, fiindcă ştiu că vroiau ca totul să fie perfect şi ca la carte şi sper că şi ei m-au înţeles pe mine, că oricum mi s-a părut exagerat să pun o coardă acolo, apăi să mă apuc să şi dublez…., ei au zis că da, că dacă nu erau fixaţi pe examen nici ei nu puneau, dar no…Am început să cobor marele puţ, am ajuns la un prag, cum niciunul nu ştiam unde trebuie făcută mâna curentă, am presupus iniţial că acolo trebuie, dar după mai multe discuţii şi vizualizări ale puţului, am hotărât să continui să echipez până la următorul prag, că poate acolo trebuie echipat. Am început să cobor şi deja de aici te udai puţin, deşi în mod normal se pare că nu ar fi trebuit sa fie apă acolo. După ce-au ajuns şi ei 2 pe prag, am vizualizat pe unde ar trebui să fie mâna curentă, în afară de faptul că era aeriană, mai era şi o parte unde peretele era tot montmilch, deci nici nu se punea problema de spituit acolo, şi mai şi curgea apă, deci nu se evita viitura. Spre marea mea dezamăgire, nu numai că au luat decizia că nu echipăm nici o mână curentă, dar au luat şi decizia să nu mai coborâm să vad şi eu restul peşterii, dar no îi înţeleg, ei erau fixaţi pe examen, numai chef de vizite nu aveau. Am început să urcăm, am făcut un picnic şi la următorul puţ ne-am oprit pentru decroşări. A fost prima dată când am fost decroşată cu tehnica pedalei şi pot să zic că mi-a plăcut, a fost rapidă, dar nu insist să o şi învăţ sau să o aplic.

Seara am avut şedinţă tehnică să vedem ce facem în ziua următoare. Ideea era cam aşa: la examen ei vor trebui să mearga într-o peşteră care teoretic nu o ştiu şi vor afla numele ei abia înainte de examen. Aşa că seara au început să socotească în funcţie de corzile care li s-a zis să le aduca, cam care dintre peşterile din Vercors ar putea fi. Peştera trebuia să aibă cam -300, să fie sportivă şi să aibă şi meandre sau diaclaze. Aşa că intuiţia lor (feminină ) le-a zis că ţinând cont de vreme, corzi şi descriere, acea peşteră nu poate fi decât: Gay Bunny. Descrierea peşterii zicea că e peşteră foarte sportivă, cu meandre strâmte, a cărei vizită necesită 12-16 ore.

Dimineaţa am pornit cu Pyb, Julien, Eric şi Stephan spre Gay Bunny. Am ajuns la locul de parcare şi Stephan s-a dus să caute peştera, care trebuia să fie la 5 minute de maşină. A găsit el ceva, ne-am dus acolo, a intrat Eric la echipat şi după ceva vreme, concluzia a fost că nu e aceea peştera. Ne-am pornit să cautăm peştera şi în cele din urmă am gasit-o eu, poate fiindca toate cărările duceau spre ea. Oricum după 2 zile de negăsit peşterile, eu zic că ar fi bine să lase românii să le caute, ca francezii nu-s prea talentaţi la asta . Am ajuns la peşteră, Eric a intrat din nou primul şi noi restul am început să mâncăm, am băut cafea… deci picnic. Cum a durat mult partea de găsit peştera şi făcut echipament dimineaţa, s-a hotărât că nu mergem până în capăt, deci o banană cu echipament rămâne afara, lucru care până la urma cred că a fost excelent, după ce-am vazut meandrele. Până la urma am fost fiecare cu câte o banană. Peştera foarte faină ca şi conformaţie dar cam strâmtă de la început. După mai multe puţuri mici (max 20 m) am ajuns la meandrul Sesam. Nu sunt eu foarte mare ca dimensiuni, dar pot să zic că cu o banană plina de corzi, care mi se bloca peste tot, o peşteră cu spaţii largi ar fi sunat mult mai bine decât meandrul Sesam. Cel mai neplăcut a fost când mi-a picat cheia de 13 într-o chestie foarte strâmtă şi după multă vreme, am simţit şi eu ce înseamnă să fi cu toracele blocat între 2 pereţi. Stephan a zis că lui nu-i prea place peştera asta, deci el iese cu ultima banană de echipament şi eu şi Pyb am pornit să le ducem la băieţi banana cu echipament de la noi şi trusa de spituri. La 5 minute de locul de unde Stephan nu a mai vrut să mearga am ajuns în sala Mozart, unde este şi jocţiunea cu peştera Lapin Pede (Pentru mine amândouă peşterile au acelaşi nume în 2 limbi diferite, deci nu prea are logică faza cu numele lor, dar no…). Din sala Mozart peştera s-a lărgit destul de tare şi nu am mai avut meandre strâmte ci bolovani instabili pe sub care să mergem :). La un moment dat s-a hotărât să ne pornim spre ieşire, fiindca oricum urma să ieşim destul de târziu şi meandrelele se anunţau distractive. În ceea ce priveşte ieşirea din meandre, eu şi Julien nu avem dreptul să ne plângem, că a fost o joacă pentru noi 2 faţa de Pyb sau Eric care sunt la dimensiuni mult mai mari. Oricum a fost obositoare toată partea de parcurgere şi trambalare a bananelor şi dacă într-adevăr o să aibă examenul acolo, nu-i imvidiez pentru când o sa trebuiască să care câte 2 banane fiecare prin meandre. La ultima diaclază care o a mai aveam spre ieşire, Pyb s-a dus pe un nivel superior şi eu am avut un moment de lene maximă, aşa că am hotărât că eu trebuie sa încap pe la baza diaclazei şi am încăput dar am şi simţit tot ce probabil a simţit Pyb în meandrul Sesam. La ora 23, noi 2 eram afară, iar la ora 24 au ajuns la maşină şi Eric şi Julien.

This slideshow requires JavaScript.

Oricum per total a fost tură faină şi cred că o să-mi lipsească mult acasă partea de tehnici lejere. Am aflat că şi în franceză vorbesc mult în peşteră, mai trebuie să rezolv partea cu zis de glume în franceză şi o să mă simt ca acasă

Mai multe poze aici

Următoarea tură va fi…. habar n-am….

Greve, Vercor şi din nou greve…

Weekendul trecut, după mai multe schimbari de plan, am hotărât să merg Vercors.

Planul arăta cam aşa: plecat la 6 dimineaţa de aici până la Clermond-Ferrand cu cumnatul meu, de acolo tren spre Valence la ora 11 şi de la Valence să mă preia Pyb. Iar pentru întoarcere îmi rezervasem şi plătisem biletul pentru luni. Prima parte, cea până la Clermond-Ferrand a mers perfect, asta fiindca ne-am dus cu maşina. Ajung la gară şi acolo surpriză: ESTE GREVĂ şi trenul care pe net arăta funcţional, nu mai circula, aşa că a trebuit să plec la ora 14. Asta a fost, am făcut o plimbare prin oraş în timpul disponibil.

La Valence singurul incident a fost că trenul meu a oprit în oraş iar Pyb mă aştepta în gara TGV, dar asta s-a rezolvat rapid.

Seara a continuat cu un concert de muzică slavă, sau aşa îi zic ei. Eu zic că partea instrumentală a fost foarte faină, dar în rest mi-au dat impresia că au luat cuvinte nefranţuzeşti care le-au pus pe muzică şi la cântecul în germană mi s-a şi confirmat această teorie. Oricum muzica a fost foarte faină.

Dimineaţa următoare urma să mergem in Resurgence du Boef ( Resurgenţa Boului). Peştera este în mijlocul unei faleze de 300 de m şi trebuie să cobori 130 de m până la ea. La întrebarea dacă nu vreau să echipez eu, evident că am zis da. Am făcut echipamentul colectiv, a trebuit să arăt cum ştiu eu să folosesc as-urile şi după ce-am făcut un ţesător mi s-a explicat că mai nou la ei se foloseşte ţesătorul dublu, asta fiindcă tine mai mult. Următoarul lucru de reţinut cum se face la ei a fost că nodul din capătul corzii este un pescăresc dublu, fiindcă 8-ul se poate desface.

Ajunşi la faleză, după ce m-am uitat în jos primul instinct a fost să zic nu, dar m-am abţinut şi-am început să echipez. Cu ocazia asta am învăţat şi nodul Yosemite, care ar fi echivalentul pescărescului făcut la bulin. Am început să cobor şi faleza şi împrejurimile sunt aşa de faine că nu te găndeşti la frică de înălţime sau chestii de genul, sau în cazul meu a funcţionat. După ce-am echipat ultima fracţionare a venit Pyb, urmând ca el sa echipeze o deviere spre care trebuie să te balansezi/să fi balansat cam 5 m şi pe urmă să arunce cam 15 m un ciocan care să se agaţe în peşteră şi să ajute la balansul spre ea. La echipatul devierii mişcarea a fost cam aşa: eu dădeam cu piciorul în coardă, ca să-l balansez până ajunge la ea. Asta a fost o chestie noua pentru mine, dar a mers. Intre timp am avut si eu timp sa fac poze cu faleza.

Peştera micuţă, drăguţă, deosebită mai mult pentru localizarea ei. În peşteră am mai învăţat şi nodul constrictor, sau aşa îmi vine mie traducerea.

Seara spre surprinderea mea am avut şi şedintă tehnică?! Deci mi s-a explicat că acolo în medie se echipează cam in 3 ore, eu/noi am făcut-o în 2, a fost şi unul care a echipat într-o ora jumate, dar no, nu am fost cronometrată anume . Oricum a fost de bine şedinţa.

Duminică ploua tare aşa că am mers la plimbare, obiectivul fiind să ajungem sub faleza de sămbătă. Plimbarea a fost foarte faină, urcat pe lângă cascade, s-a şi întunecat, şi ploua… dar oricum mişto

Luni ajung la Valence şi iau trenul spre Lyon, de acolo urmând să am tren direct spre Limoges. La Lyon surpriză : TRENUL MEU ERA ANULAT !!! din cauza grevei. Am mers la informaţii, mi s-a dat un nou traseu ca să ajung la Limoges : Lyon – St Pierre des Corps – Poitiers – Limoges. Totul a mers bine până la Poitiers unde trenul, care mi l-a scris pe o hârtie omul de la informaţiile din Lyon, de fapt nu exista. Trenul apărea şi online, dar după cum mi s-a explicat în gara din Poitiers: există erori în sistem şi ei nu au ce să-mi facă. Aşa că mi-am petrecut o noapte la Poitiers!!!Măcar acum pot sta liniştită că CFR-ul nostru nu e aşa de rău, dacă te uiti la a lor !

Oricum per total mie mi-a plăcut tura, nu ştiu dacă merită tot timpul petrecut pe drum, dar eu prefer varianta asta .

Prima tura cu clubul de speo din Limoges – Le Lot

Dupa tura de la Berger am reusit prin intermediul lui Marcel sa iau legatura cu clubul de speo din Limoges, ca sa fiu sigura, ca in urmatoarele 3 luni echipamentul carat de mine aici, nu va sta numai in vitrina. Asa ca dupa cateva schimburi de emailuri, am fost invitata weekendul trecut la stagiul lor de initiere in speo pentru familii. Dupa cum suna numele stagiului era clar ca nu o sa fie pesteri care sa ma solicite prea mult fizic, dar cum Limoges este un oras lipsit de viata, chiar si ceva ce sa semene a pestera suna fantastic.

Am fost preluata de catre Jean-Michel (fostul presedinte , actualul vicepresedinte al clubului) sambata dimineata pe la 8.45 si pe drum am aflat, ca noi vom avea un program diferit de cei initiati. O alta surpriza placuta a fost ca e foarte bine pregatit in a vorbi lent , ca sa inteleg, asta din cauza ca ei au avut cateva expeditii in Georgia si au mai avut aici  contacte cu cehi, bulgari…. Dupa ce ne-am intalnit cu restul, noi doi si o a 3 a persoana (nu i-am prea retinut numele, Yvonne?) am pornit spre prima pestera.

Gouffres des Jonquilles

Ajungem, ne parcam, ne echipam, mergem 5 minute si pestera arata exact ca o gura de canal . Mi s-a explicat ca de fapt a fost gasit activul prima data de scufundatori si intrarea aceasta au facut-o ei cu exploziv. Am coborat un put cam de 25-30 m si am ajuns in galeria fosila, care e o diaclaza cu multe septe, calcar negru si multe gururi pe planseu. Acolo am avut prima mea problema cu aparatul foto: am uitat un card  in laptop iar celalalt in rucsac. Pestera e chiar draguta, activul arata foarte fain, numai ca trebuia neopren. Din cate am inteles sistemul are cam 20 de km dar sunt sifoane si partile fosile nu sunt jonctionate, deci  eu am vazut cam un km de fosil. In 2 ore am terminat turul, Jean-Michel a facut si poze, am suferit din cauza caldurii (cred ca trebuie sa-mi iau subcombinezon de coolmax, ca eu mor de cald in pesterile de aici) si am iesit. A urmat o tura lunga cu masina prin Lot, zona super faina, de altfel, si am ajuns la locul de intalnire cu restul. Dar cum nu erau acolo, am mers sa-i cautam in Grotte du Facteur

Grotte du Facteur

Pestera de initiere… Put de 7-8 m la intrare si toata pestera o faci in 20 de minute daca mergi cu spatele. E draguta, multe formatiuni (problema cu ele este ca majoritatea sunt sparte), dar cam scurta.

Sambata pe drum s-a schimbat de cel putin 3 ori planul pe duminica, pana la urma duminica ne-am pornit spre Igue de Saint Sol.

Igue de Saint Sol

E un aven care incepe cu un put foarte fain de 75m si jos are sali mari, frumos concretionate. La intrare ne-am intalnit cu un membri unui club din Paris, care aveau tura cu incepatorii si care echipasera ambele trasee. Au fost draguti si ne-au lasat sa le folosim coarda si sa ne si bagam in fata . In salile de jos pe langa masa si scaunele din piatra, sculpturi in argila, sistemul cu troliu cu care erau coborati oamenii pe vremuri, am gasit inclusiv o bicicleta, cu care evident am facut o tura . Problema 2 cu aparatul: s-au terminat acumulatorii…

Pe drumul de intoarcere spre Limoges am mai facut o oprire la:

Les Grottes des Lamouroux

Acestea sunt locuinte sapate in gresie, posibil dupa perioada romana.

In concluzie: oamenii foarte faini.

This slideshow requires JavaScript.